Un nou cutremur puternic s-a produs, marti, in nordul Italiei, la aproape zece zile de la seismul devastator din nord-estul tarii. Autoritatile au confirmat moartea a cel putin 16 persoane. Seismul de marti dimineata, produs la ora locala 09:02, la o adancime de 9,6 kilometri, a avut magnitudinea de 5,8 grade pe scara Richter, informeaza USGS. El a avut loc la 40 de kilometri de Bologna si 70 de kilometri de Verona.
Urmariti pe Ziare.com desfasurarea evenimentelor din Italia:
– Bilantul mortilor a ajuns la 16, la ora 20:45, ora locala (ora 21:45, ora Romaniei – n. red.), in timp ce numarul celor disparuti s-a redus la cinci.
– Presedintele Parlamentului European, Martin Schulz, a trimis o scrisoare premierului italian, in care si-a exprimat „solidaritatea personala si a Parlamentului European in aceste ore dramatice”, pentru „teribilul cutremur”.
– Scolile dn Reggio Emilia vor fi inchise in ziua de 30 mai, dar transportul in comun si cel feroviar vor functiona normal. In plus, Universitatea din Bologna va fi la randul sau, inchisa, miercuri.
– Presedintele italian, Giorgio Napolitani, a declarat ca are incredere in cetatenii emilieni si in cei italieni, „cum am avut incredere in cei friuliani”, care au fost victimele cutremurului din anul 1976.
– Institutul National de Geofizica si Vulcanologie din Italia a prognozat ca inca mai pot aparea replici puternice ale cutremurului.
La ora 17:30, ora Italiei (ora 18:30, ora Romaniei), numarul mortilor era de 15, al celor raniti depasea 200, in timp ce alte 12 persoane erau date disparute.
– Cutremurul de marti ar putea costa statul italian peste un miliard de euro.
– Un minut de reculegere a fost tinut in Parlament, in timp ce premierul Mario Monti a declarat ca „statul face tot posibilul in cel mai scurt timp”.
– Autoritatile sunt ingrijorate ca nu vor putea adaposti toti sinistratii. Pe langa cei de marti, al caror numar a ajuns deja la 8.000, alti 6.000 de oameni sunt in continuare sinistrati in urma cutremurului din 20 mai.

 Patrimoniul artistic si cultural din Mirandola este distrus aproape in totalitate.
– Cutremurul de marti dimineata a facut peste 5.000 de sinistrati, oameni care au fost fie evacuati din casele lor deteriorate de seism, fie care au ramas fara locuinta, au anuntat autoritatile.
– Numarul mortilor a ajuns la 15.
– Presedintele Frantei, Francois Hollande, a transmis Italiei ca tara sa este pregatita sa-i acorde ajutor.
– Bilantul oficial al orei 15.00 – 13 morti, aproximativ 100 de raniti, spune Demetrio Egidi, director al Protectiei civile din Emilia-Romagna.Italia, lovita din nou de un cutremur puternic - cinci morti, cladiri prabusite (Video) Bilantul mortilor a ajuns la 13.
– Laurentiu Danut Popa, roman, in varsta de 44 de ani, care locuieste in Castelvetro, potrivit Corriere D’Abruzzo, a suferit o rana la picior, ce se va vindeca in 30 de zile. El lucreaza la o fabrica de branza si a fost surprins de seism in depozit, unde rotile mari de branza au cazut peste el si colegul sau, care pare a fi mai grav ranit, avand leziuni toracice.
– Papa Benedict a transmis, printr-un reprezentant, ca simte o „mare durere” pentru victimele seismului din Italia.
– Printre victimele cutremurului de marti se numara un cetatean chinez.
– Primarul din Cavezzo, una din localitatile cele mai afectate, a fost ranit de o bucata de moloz desprinsa dintr-o cladire si se afla in stare de soc.Italia, lovita din nou de un cutremur puternic - cinci morti, cladiri prabusite (Video) In urma replicilor puternice de la ora 13:00, spun autoritatile, au cazut cateva cladiri, si altele au fost deteriorate si mai mult.
– Se fac apeluri publice pentru donatii in bani si donare de sange.
– A fost anulata partida de fotbal Italia – Luxemburg, ce trebuia sa se joace la Parma.
– Succesiune rapida de trei replici puternice, cu magnitudinea peste 5 grade Richter, in jurul orei locale 13:30, in zona Mirandola.
– Fabrica Ferraride la Maranello si-a incetat activitatea dupa seismul de marti dimineata, pentru a le permite angajatilor sa ajunga la familiile lor.Italia, lovita din nou de un cutremur puternic - cinci morti, cladiri prabusite (Video) Locuitorii din Milano au iesit pe strazi, panicati, dupa replica din jurul orei 13:00.
– O noua replica puternica, in jurul orei 12:50, in regiunea afectata. Magnitudinea a fost masurata la 5,2 pe scara Richter. Intreaga zona afectata s-a zguduit timp de 30 de secunde.
– Liderul Partidului Democrat din Italia anunta ca sediile PD din regiunea afectata sunt la dispozitia echipelor de interventie si sinistratilor.
– Traficul feroviar in regiune ar putea fi pe deplin reluat incepand cu ora locala 13:00.
– Adunarea extraordinara a Comunei Padova a alocat 500.000 de euro lucrarilor urge Locuitorii din Milano au iesit pe strazi, panicati, dupa replica din jurul orei 13:00.
– O noua replica puternica, in jurul orei 12:50, in regiunea afectata. Magnitudinea a fost masurata la 5,2 pe scara Richter. Intreaga zona afectata s-a zguduit timp de 30 de secunde.
– Liderul Partidului Democrat din Italia anunta ca sediile PD din regiunea afectata sunt la dispozitia echipelor de interventie si sinistratilor.
– Traficul feroviar in regiune ar putea fi pe deplin reluat incepand cu ora locala 13:00.
– Adunarea extraordinara a Comunei Padova a alocat 500.000 de euro lucrarilor urgente.Italia, lovita din nou de un cutremur puternic - cinci morti, cladiri prabusite (Video)– Centrul istoric din Crevalcore este atat de distrus incat a fost declarat impracticabil.
– Pe masura ce dispare panica, oamenii incep sa se gandeasca unde isi vor petrece noaptea, dupa ce casele lor au fost distruse de seism. Unele hoteluri din Ravena anunta ca isi vor deschide usile sinistratilor.
– Si parohul din Rovereto di Novi a decedat, dupa ce biserica s-a prabusit peste el, anunta La Repubblica.
– Cutremurul a determinat inchiderea fabriciI Ducati, compania anunta ca toti angajatii sunt teferi.Italia, lovita din nou de un cutremur puternic - cinci morti, cladiri prabusite (Video)– Centrul istoric din Crevalcore este atat de distrus incat a fost declarat impracticabil.
– Pe masura ce dispare panica, oamenii incep sa se gandeasca unde isi vor petrece noaptea, dupa ce casele lor au fost distruse de seism. Unele hoteluri din Ravena anunta ca isi vor deschide usile sinistratilor.
– Si parohul din Rovereto di Novi a decedat, dupa ce biserica s-a prabusit peste el, anunta La Repubblica.
– Cutremurul a determinat inchiderea fabriciI Ducati, compania anunta ca toti angajatii sunt teferi.Italia, lovita din nou de un cutremur puternic - cinci morti, cladiri prabusite (Video)– Consulatul General al Romaniei la Trieste anunta, intr-un comunicat MAE remis redactiei Ziare.com, ca nu exista victime sau pagube materiale in urma seismului in perimetrul Trieste. O echipa a Consulatului General al Romaniei la Bologna s-a deplasat pe teren pentru a evalua situatia. Consulatele Generale ale Romaniei la Bologna si Trieste monitorizeaza cu atentie situatia.
– Atasatul de Interne al Romaniei in Italia, Marian Mandroc, intervievat de Digi24, sustine ca un roman este grav ranit in urma seismului.
– Corierre della Sera anuntat ca bilantul a crescut la zece morti.Italia, lovita din nou de un cutremur puternic - cinci morti, cladiri prabusite (Video)– Expertii anunta ca replicile se vor mai succede cateva saptamani.
– La Carpi, domul s-a prabusit – parohul s-ar fi aflat inauntru la momentul producerii cutremurului.
– Presa italiana critica autoritatile pentru ca au permis reintoarcerea oamenilor in scoli si locuinte afectate de cutremurul din 20 mai.
– Este confirmata moartea unei femei la Cavezzo, bilantul a crescut la noua decese.
Italia, lovita din nou de un cutremur puternic - cinci morti, cladiri prabusite (Video)– Replica de 3,9 grade, la 11:30, ora locala.
– Crucea Rosie confirma ca cel putin opt persoane au murit in urma cutremurului de marti dimineata.
– In localitatea Concordia a murit un varstnic. Acesta se plimba pe strada la momentul producerii cutremurului si a fost lovit in cap de o caramida desprinsa dintr-o cladire.
– Premierul Mario Monti: „Statul va face tot posibilul in timpul cel mai scurt. Cetatenii sa aiba incredere ca implicarea statului este garantata”.
– Cateva cladiri s-au prabusit la Padova.Italia, lovita din nou de un cutremur puternic - cinci morti, cladiri prabusite (Video)– La San Felice sul Panaro, o persoana a decedat, patru persoane sunt ranite si ar putea exista mai multe victime, informeaza Repubblica. Primarul localitatii a anuntat ca mai multe cladiri s-au daramat si situatia este foarte grava.
– Alte trei persoane au murit sub daramaturile unei hale industriale in Modena.
– Cutremurul s-a produs la o adancime de 9,6 kilometri. Epicentul s-a situat la 40 de kilometri de Bologna, 60 de kilometri de Parma si 71 de kilometri de Verona. La o ora distanta, s-au produs doua replici ale cutremurului, una de 3,0, si alta de 3,8 grade pe scara Richter, cu epicentrul la Mirandola. Italia, lovita din nou de un cutremur puternic - cinci morti, cladiri prabusite (Video)– Oamenii au fost invitati de autoritati sa apeleze la retelele de Internet WiFi, pentru a elibera canalele de comunicatie traditionale. In plus, circulatia trenurilor in regiune a fost oprita si mai multe scoli au fost evacuate.
– Potrivit primelor informatii, la Cavezzi ar fi pagube importante. Domul si biserica San Francesco din Mirandola s-au prabusit, iar teatrul din Cento este o gramada de moloz.Italia, lovita din nou de un cutremur puternic - cinci morti, cladiri prabusite (Video)– La Ostiglia s-ar fi prabusit o scoala, care din fericire fusese evacuata deja.
– La Venetia, o statuie s-a prabusit, lovind in cadere o femeie, care nu a suferit din fericire rani grave.
La 20 mai, un cutremur de 6,0 grade pe scara Richter a lovit nordul Italiei, in jurul provinciei Ferrara. Mai multe cladiri cu valoare istorica si culturala s-au prabusit. Sapte persoane au murit, peste 50 au fost ranite si aproximativ 3.000 de oameni au ramas fara un adapost deasupra capului.
Seismul s-a produs la ora locala 4:05 (5:05, ora Romaniei). Cutremurul a avut epicentrul la 36 de kilometri nord de Bologna, la o adancime de mai putin de 10 kilometri.
Pamantul s-a zguduit, pentru 30 de secunde, cutremurul fiind resimtit in tot nord-estul Italiei. Seismul s-a simtit inclusiv in regiunile Toscana, Veneto, Lombardia, Trentino Alto Adige si Friuli Venezia Giulia, unde italienii au iesit, panicati, pe strazi. 

Reclame

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s